În prima zi a noului Parlament, partidele extremiste au adus violența. Pentru început, împotriva jurnaliștilor

𝟏. 𝐒𝐎𝐒
– O bandă organizată de parlamentari SOS au alergat o jurnalistă de la Antena3 care era în direct. Femeia a trebuit să fugă pentru a nu fi agresată.
– Dna. Șoșoacă l-a angajat consilier parlamentar pe interlopul-tiktoker ‘Makavel’, devenit cunoscut pentru sprijinul său pentru dl. Georgescu, dar și pentru că a jignit-o și amenințat-o în direct pe soția dlui. Gâdea, de la A3. Împreună, cei doi au anunțat că vor patrula zilnic prin Parlament, să sperie jurnaliștii.
– Și ca să demonstreze, dna. Șoșoacă a executat un live în care a blestemat, a înjurat și a amenințat jurnaliștii de la A3, dar și soția și copiii dlui. Gâdea.
𝟐. 𝐏𝐎𝐓
– dna. Gavrilă, lidera partidului, a lovit microfoanele jurnaliștilor, explicându-le că ei nu reprezintă nimic.
– parlamentarii POT au interzis să vorbească cu presa. Nimeni nu a încălcat consemnul.
𝟑. 𝐀𝐔𝐑
– dl. Becali a mers dânsul la jurnaliști să le explice din nou că ei sunt proști, dar și că dânsul nu negociază cu femeile, ființe inferioare. Apoi a luat microfonul unui jurnalist și a plecat cu el.
A fost doar prima zi a noii legislaturi. Pare că avem o competiție între cele trei partide extremiste, o adevărată spirală a violenței. Astăzi, ținta au fost jurnaliștii.
Toți acești agresori vor să se ascundă, cu lașitate, în spatele imunității parlamentare. Sper că justiția va răspunde ferm și va sancționa violența, pentru că nu există imunitate pentru acest comportament.
(Opinie Ovidiu Voicu)