Democrația se învață de mic – o lecție trăită alături de tineri implicați

Am convingerea profundă că democrația nu este doar un concept abstract predat la clasă, ci un mod de a trăi, care se deprinde de la cele mai fragede vârste. Tocmai de aceea, fiecare ocazie de a-i învăța pe copii și tineri despre implicare civică este, pentru mine, o responsabilitate dar și un privilegiu. În proiectul „Fii Activ în Comunitatea ta” (FACT), implementat de Asociația Centrul pentru Inovare Publică, am avut șansa să fiu facilitator și să lucrez cu tineri din trei licee – Liceul Tehnologic „Jacques M. Elias” din Sascut, județul Bacău, din Liceul „Alexandru cel Bun”, Botoșani și din Liceul Tehnologic „Nikola Tesla”, București.

La început, am întâlnit rețineri, lipsă de încredere și chiar o aparentă nepăsare. Dar aceste reacții erau doar expresia nevoii de încurajare, de sprijin și de modele autentice. Pe parcursul lunilor de lucru împreună, am fost martora unei transformări profunde. Tinerii au învățat să identifice problemele reale din comunitățile lor, să formuleze petiții argumentate, adresate autorităților – de la conducerile școlilor și primării, până la instituții județene și ministere. Mai mult decât atât, au reușit să mobilizeze comunitatea, au organizat ateliere și evenimente, și-au descoperit vocea și au înțeles că pot produce schimbare.

Această călătorie nu ar fi fost posibilă fără cele trei „superprofe” – profesoare dedicate, curajoase și vizionare, care și-au însoțit elevii dincolo de granițele clasice ale educației. Ele au fost motorul transformării, iar implicarea lor a demonstrat, o dată în plus, cât de esențial este ca adulții să creadă în tineri pentru ca și ei să creadă în ei înșiși.

La fel de important este și OMUL din spatele întregului proiect – managerul dedicat al acestei inițiative, o persoană pe care o cunosc încă din perioada în care era studentă la istorie. Am avut privilegiul să lucrăm împreună, cu ani în urmă, într-un proiect amplu de educație pentru cetățenie democratică. Astăzi, ea este o luptătoare pentru drepturile omului, care nu ratează nicio ocazie de a atrage finanțări pentru proiecte menite să educe tinerii din licee în spiritul cetățeniei democratice.

Pentru mine, a fi parte din acest proces de educație pentru cetățenie democratică a fost nu doar o experiență profesională, ci și una profund umană. Am plecat cu inima plină de speranță și convingerea reînnoită că avem o generație de tineri extraordinari, care pot schimba lumea – dacă le oferim încredere, sprijin și ocazia să învețe ce înseamnă cu adevărat democrația.

Profesor Liliana Panaite

Expert Educațional FACT

Şcoala Gimnazială „Geo Bogza”, Bălan, județul Harghita

Inițiativa se derulează prin proiectul PROTEUS implementat de The Transatlantic Foundation și cofinanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt doar ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură. Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea care acordă grantul nu pot fi făcute responsabile pentru acestea.